Hai să reciclăm sticlă!

         Salut. Știu că nu am mai dat de muuuultă vreme pe aici, dar ... nu am nici o scuză.
         Nu asta e important acum; se întâmplă să am ceva destul de interesant (pentru mine, cel puțin) de împărtășit. De curând am intrat în posesia unui tub de acrilic auriu și trebuia să îl folosesc. Și, ca un om care păstrează tot felul de obiecte cu scuza că odată și-odată tot mi-or folosi la ceva, am găsit imediat un mediu perfect pe care să-mi desfășor creația, bine ascuns în fundul unui dulap. Așa că... am îmbulinat o sticlă. 
         E mai interesant decât sună.
         Trebuie să recunosc, am avut nevoie de mai multe încercări, întrucât metodele pe care le-am folosit la început au eșuat, așa că am recurs la următoarea metodă.
 

         Dacă vrei să încerci și tu, ai nevoie de:

• o sticlă (de sticlă)
• hârtie autocolantă (albă)
• acrilic auriu
• pensulă
• perforator
• foarfecă
• * ojă cu sclipici 

            Prima dată trebuie să cureți sticla și să o ștergi bine; hârtia autocolantă nu se lipește dacă suprafața e udă sau murdară.

 

          Mai apoi trebuie să vopsești hârtia autocolantă - probabil va fi nevoie de doua straturi. Totodată, nu ai nevoie de o foaie întreagă, deci taie o fâșie cu care să lucrezi; dacă nu ajunge, poți oricând să pictezi încă o fâșie (în cazul meu, o bucată cu lățimea de aproximativ 8 centimetri a fost mai mult decât suficient). Poți folosi uscătorul de păr ca să scurtezi timpul de uscare. Sau poți să aștepți.
         Imediat ce vopseaua e uscată, poți să tai hârtia în fâșii și mai subțiri (e mai convenabil când trebuie perforate) sau să le dai cu ojă.

          Apoi treci la perforat - cu puțină îndemânare și multă, multă zgârcenie poți face o grămadă de buline din puțină hârtie. Sinceră să fiu, cred că asta e cea mai obositoare parte a întregului proces. Chiar mai obositoare decât următoarea - așezarea bulinelor pe sticlă, care merge cam așa: apuci, dezlipești, ochești, apeși. De multe ori hârtia nu se dezlipește prea ușor de pe suprafața adezivă a autocolantului, uneori oricum ai calcula poziționarea unei buline, tot nu arată cum te așteptai să arate și oricât de curată ar fi sticla, dacă nu apeși, nu se lipește. 
 
         Dar la sfârșitul orelor de muncă asiduă, merită. Probabil. 

         Acestea fiind scrise, dacă te încumeți la o asemenea încercare, nu pot decât să îți urez mult noroc și răbdarea fie cu tine. Totodată, nu uita să lași un comentariu sau să trimiți o poză cu ce ți-a ieșit.
         Eu una sunt destul de mândră că n-am cedat înainte să acopăr toată sticla cu buline și acum trebuie să decid dacă are sens s-o folosesc pe post de vază (deși nu mă prea îndur să-mi rup trandafirii doar pentru asta) sau s-o las așa.
          De asemenea, înainte să închei, uite aici o poză cu opera mea, strategic așezată pe raftul meu cu buburuze, alături de ghirlanda de pinguini.
          În fine, ne-om mai citi.

Pampoane din hârtie creponată

Nu am 9 ani. Tot ce trebuie să ştii tu, dragă cititorule, e că nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale încât să fac un tutorial despre ceva cât de cât... normal. Aşadar, tutorialul meu va fi despre cum să îţi faci singur o pereche de pampoane. Fie că ai o soră mai mică sau ai chiar tu nevoie de aşa ceva, iată o metodă simplă de a le creea:

              Ai nevoie de:

• hârtie creponată de diferite culori
• foarfecă
• scotch (fâșie transparentă care servește pentru lipirea unor materiale, mai ales a hârtiei)

Începi prin a lua un sul de hârtie creponată şi a-i tăia capătul la o distanţă de aproximativ 1 cm. Repeţi procedura de câteva ori, apoi iei un sul de altă culoare şi tot aşa.
După ce termini ar trebui să ai o grămadă ca cea din imagine.

Ia una din fâşii şi tai-o de mai multe ori în părţi egale până când fiecare bucată are lungimea dorită de tine pentru pampoane (asta doar în cazul în care fâşia iniţială era prea lungă).

 

Ia apoi toate fâşiile, pe rând, într-o mână, astfel încât să strângi în pumn câte un capăt de la fiecare fâşie. Foloseşte scotch-ul pentru a ţine împreună toate capetele. Înconjoară de câteva ori pentru a nu se desface ulterior.

 Teoretic, ai terminat! Mai poţi face unul folosind aceeaşi procedură :)  Sper că ţi-a fost de folos acest tutorial şi nu te sfii să îţi laşi opinia.

Pinguini din ouă Kinder

         Mi se întâmplă destul de des să găsesc recipiente din ouăle Kinder (că altfel nu ştiu cum să le numesc) prin casă; fie din ouăle pe care le-am mâncat eu, fie din cele pe care fratele meu mai mic pare să le primească de nu-ştiu-unde. Şi când găseşti aşa ceva, ce faci? păi nu le arunci, bineînţeles!

         Chestiile alea-s bune pentru păstrarea obiectelor mici - mărgele, monede, piese de puzzle, pastile, bomboane şi orice alt obiect mic îţi mai vine în minte - singurul lor dezavantaj fiind... culoarea.

         În acest tutorial (mă simt ciudăţel scriind cuvântul ăsta, dat fiind că e prima dată când încerc să fac aşa ceva) îţi voi arăta cum poţi să transformi gălbenuşu' ăla de plastic într-un pinguin drăguţ.

         Pentru început, ai nevoie de:

• Pensule de diferite grosimi
• O scobitoare şi/sau un ac cu gămălie
• Vopsele acrilice (negru, alb, portocaliu)
• O paletă pentru amestecarea culorilor 
• O chestie din oul Kinder (sau mai multe)
• Un marker 
• Lac de unghii transparent
• Monede sau alte obiecte mici şi grele

         

         Începe prin a deschide oul de plastic; stoarce puţină vopsea neagră pe o paletă sau pe orice foloseşti ca înlocuitor şi folosind o pensulă mai grosuţă pictează partea superioară, asigurându-te că acoperi totul uniform, pentru a nu fi nevoie de un al doilea strat. Înainte de a-l lăsa la uscat, pune câteva greutăţi mici înăuntru, ca să nu se răstoarne; monedele funcţionează cel mai bine.

        Imediat ce se usucă (în maxim 5 minute) poţi trece mai departe. Desenează cu un marker conturul burticii albe (ouăle Kinder au o mică denivelare aproape de capac, care ajută destul de mult la poziţionarea unei limite superioare; de asemenea, limita inferioară se poate crea uşor, unind capetele cerculeţului neterminat de pe fund), apoi vopseşte cu negru în exteriorul conturului; e mai bine să îl ţii de căpăcel în timp ce vopseşti, pentru a evita pe cât posibil să te murdăreşti. Din nou, încearcă să pictezi totul uniform, pentru a nu fi nevoie de un al doilea strat. Pune-l la uscat, iar de această dată, pune greutăţile în capac - s-ar putea să fie nevoie de o greutate mai mare, pentru a putea contrabalansa masa corpului.

         După ce se usucă, închide-l şi pictează-i burtica. Va fi nevoie de cel puţin două straturi de vopsea albă până să obţii o culoare uniformă - pictezi un strat, laşi la uscat, mai pictezi unul, etc, până ajungi la rezultatul dorit. Dacă vrei să scapi mai uşor, foloseşte lac de unghii alb - uneori e mai dens decât acrilicul. Lasă-l la uscat cu capul în jos.

         Acum mai seamănă cu un pinguin! Tot ce mai rămâne de făcut e să îi dai un strop de personalitate; adică o faţă. Pentru asta se foloseşte portocaliul - cu o pensulă fină sau o scobitoare, pictează-i ciocul, ca un triunghi inversat; întoarce-l şi pictează o pereche de picioruşe, tot cu portocaliu. Cu capătul rotunşit al acului cu gămălie (sau cu capătul curat al scobitorii) fă două buline albe, care vor ţine loc de ochi - nu e tocmai uşor să poziţionezi ambele buline la aceeaşi înălţime sau la aceeaşi distanţă de cioc, deci ai grijă. Dacă greşeşti, poţi oricând să ştergi vopseaua (dacă e proaspătă) sau să o acoperi cu un strat de negru. Pune-l la uscat pe spate, sau cu capul în jos.

         Tot ce mai rămâne e să dai un strat de lac transparent, pentru a proteja vopseaua, deşi nu e neapărată nevoie. Îl poţi folosi pe post de breloc, făcându-i o gaură în vârful capului, prin care poţi fixa, cu un eye pin, (cuvânt drăguţ care nu are traducere în română) un şnur sau un lanţ; tot aşa, poţi face o ghirlandă din pinguini (eu am acum vreo şapte pinguini agăţaţi deasupra biroului; nu-i ca şi cum i-aş folosi la ceva, da-s drăguţi, cum atârnă pe-acolo; am, de asemenea, un pinguin micuţ agăţat de penar, în care îmi ţin guma de mestecat).

         Tu ce ai pune în el?

Asa, de inceput (3)

Dat fiind ca sunt ultima care isi posteaza descrierea, nu cred ca mai are sens sa ma plang si eu de cat de grele sunt inceputurile. Cat despre mine...pai, nu prea sunt obisnuita sa vorbesc despre mine. Daca e ceva ce ma deranjeaza cel mai mult la oameni, este cand acestia iti cer sa te caracterizezi singur. Care e rostul, daca fiecare te percepe asa cum vrea el oricum? De aceea, imi cer scuze ca nu ma voi obosi sa scriu o descriere detaliata a propriei persoane, dar promit sa ma revansez pe parcurs. Daca ti-as spune totul acum, unde ar mai fi misterul? ;)
Cat despre acest blog, la fel ca si Riria, am devenit coautor la invitatia lui Lizzu'. Da, si pe mine ma pasioneaza ''facutul chestiilor'', dar hei, toti avem placerile noastre ciudate. Pe a mea o sa o impartasesc cu voi, aici.



A, era sa uit: daca ai chef, poti arunca o privire si la celalat blog al meu:
http://despre-o-bufnita.blogspot.ro/

See you later! :*

Aşa, de început (2)

Heeei! Uite, într-un final m-am decis să îmi scriu şi eu descrierea. Dar nu ştiu exact ce aş putea spune. Eu sunt... De fapt, cine sunt? Lizzu' a spus deja "eu sunt eu". Şi-atunci, dacă ea e eu, eu cine sunt? Hmmm...

Sunt Riria. Riria şi mai cum? Riria şi atât. Nu trebuie să ştiţi mai multe. Nu încă.

În fine. Probabil vreţi să ştiţi de ce sunt coautor al unui blog DIY. Ei bine, pentru că mi-a fost propus şi pentru că totul are un început, nu-i aşa?

Aşa, de început

       Biiiine. Ăsta e primul meu post pe ăst blog; şi doamne, grele mai îs începuturile. Eu sunt eu; dacă vrei să-mi spui cumva, încearcă Lizzu'... deja începe să pară cunoscut. Nu?
         Nu sunt tocmai sigură cu ce motiv am făcut acest nou blog. Poate pentru că pot, că Blogger îmi permite să am mai multe bloguri pe un singur cont; poate doar pentru că mă simt eu prea artistică în ultima vreme şi vreau să-mi împart creativitatea şi cu tine. Am spus deja pe undeva că îmi place să fac chestii. Da, ştiu că "făcutul chestiilor" nu e cea mai extraordinară - sau clar delimitată - arie a îndeletnicirilor, dar asta e; dacă nu înţelegi ce vreau să spun prin asta, aşteaptă şi-ai să vezi. Poate.
         Şi ca să îmi menajez degetele de prea mult efort, şi ca să nu trebuiască să mă chinui să îmi amintesc toate mărunţişurile despre mine care ar trebui să îmi completeze descrierea, permite-mi să-ţi dau un link spre celălat blog al meu, unde chiar m-am chinuit să arunc o descriere.
         Ne-om citi mai târziu.

http://printre-papadii.blogspot.ro/2012/09/intaiul-post.html